Inima – anatomie, camere, valve, inervatie

de

Inima reprezinta unul dintre cele mai importante organe ale corpului omenesc. Este un organ cavitar si se compune aproape in intregime din muschi. Greutatea unei inimi normale este de circa 250-350 grame si totusi are suficienta putere ca sa bata de peste 70 de ori pe minut, pompand astfel sange in tot corpul.

Prezinta

  • la exterior: – trei fete, patru margini, o baza, un varf (apex);
  • la interior: – doua atrii, doi ventriculi.

Fata inferioara sau diafragmatica se afla dedesubt, fiind formata din ventriculii stang si drept, separati de santul interventricular posterior.

Fata anterioara sau sternocostala se afla pe partea frontala a inimii,in spatele sternului si coastelor,fiind formata in cea mai mare parte din ventriculul drept.

Fata stanga sau pulmonara este formata in principal din ventriculul stang.

Baza inimii se afla posterior si este formata in principal de atriul stang.

Marginea dreapta este formata din atriul drept si este in raport direct cu pleura si cu fata mediala a plamanului drept.

Marginile anterioara si posterioara nu sunt bine evidentiate.

Varful inimii (apexul) este reprezentat de varful ventriculului stang si se gaseste de obicei in spatele celui de-al cincilea spatiu intercostal stang, la circa 10 cm de linia mediana. In acest punct pot fi simtite pulsatiile inimii.

Structura atriilor: este usor diferita de cea a ventriculelor. Atriile sunt situate deasupra ventriculelor de care sunt separate prin valvele atrioventriculare. Tot sangele venos din corp este adus in atriul drept de vena cava superioara si vena cava inferioara. Sinusul coronar, vasul care colecteaza sange venos de la tesuturile inimii,dreneaza si el in atriul drept. Interiorul are o parte posterioara, cu perete neted, si o parte anterioara, cu perete rugos. Peretele anterior este compus din muschi pectinati, care dau suprafetei interioare un aspect de piaptan.

Muschii pectinati se extind intr-un orificiu mic din atriul drept, numit auricul, deoarece are forma de ureche.  Aceasta cavitate conica se infasoara in jurul arterei principale a inimii-aorta-si actioneaza la marirea capacitatii atriului drept.

Structura ventriculelor: cele doua ventricule alcatuiesc partea cea mai groasa a miocardului, ventriculul stang fiind mai mare si mai puternic decat cel drept.

Ventriculul drept se afla anterior, formand o mare parte din fata frontala a inimii. Primeste sange de la atriul drept, refluxul fiind impiedicat de valva tricuspida. Sangele este apoi pompat datorita contractiei miocardului ventricular, prin vena pulmonara in trunchiul pulmonar si de acolo in plamani. Ventriculul drept formeaza,in sectiune transversala, o semiluna, deoarece este deformat de ventriculul stang, mai musculos.

Ventriculul stang se afla postero-inferior, ocupand cea mai mare parte a fetei inferioare. Primeste sange de la atriul stang prin orificiul atrioventricular stang, unde se afla valva bicuspida. Contractiile puternice ale ventriculului stang pompeaza apoi sangele prin valva aortica in aorta. Peretii musculari ai ventriculului stang sunt de doua ori mai grosi decat cei ai ventriculului drept si in sectiune transversala formeaza un fel de cerc.

Valvele inimii: inima este o pompa musculara puternica, prin care curge sangele numai intr-un sens. Refluxul este impiedicat de patru valve, care au un rol vital in mentinerea circulatiei. Pe partea dreapta a inimii, valva tricuspida se afla intre atriu si ventricul, iar valva pulmonara se afla la jonctiunea ventriculului cu trunchiul pulmonar. Pe partea stanga a inimii, valva mitrala separa atriul de ventricul, in timp ce valva aortica se gaseste intre ventricul si aorta.

Valva tricuspida si cea mitrala sau valvele atrioventriculare sunt alcatuite din tesut conjunctiv dur, acoperit cu endocard, un strat subtire de celule care captuseste inima. Suprafata superioara a valvelor este neteda, in timp ce suprafata inferioara contine insertiile cordajelor tendinoase.

Valva tricuspida prezinta trei cuspide sau aripioare.

Valva bicuspida sau mitrala prezinta 2 cuspide. Numele de ,,mitrala’’ vine de la presupusa ei asemanare cu mitra unui episcop.

Cand inima este in sistola, ventriculele se contracta, iar valvele aortica si pulmonara se deschid, permitand sangelui sa fie pompat afara din inima.

In timpul diastolei, muschiul cardiac al ventriculelor se relaxeaza. Valva tricuspida si valva mitrala se deschid, permitand sangelui sa treaca din atriu si sa umple ventriculele.

Valvele semilunare sau valvele pulmonara si aortica monitorizeaza calea de iesire a sangelui din inima, impiedicand refluxul sangelui in ventricule atunci cand acestea se relaxeaza dupa contractie. Fiecare dintre aceste valve este compusa din trei cuspide in forma de semiluna, care au un miez de tesut conjunctiv acoperit de o captuseala de endoteliu. Aceasta captuseala asigura o suprafata neteda pentru circulatia sangelui.

Valva aortica:  se afla intre ventriculul stang si aorta. Este mai puternica si  mai robusta decat valva pulmonara, deoarece trebuie sa faca fata presiunii mai mari a circulatiei sistemice. Deasupra fiecarei cuspide a valvei se gasesc sinusurile aortice formate de dilatatiile peretelui aortic. In doua dintre aceste sinusuri isi au originea arterele coronare dreapta si stanga, care transporta sangele la miocard si la invelisurile inimii.

Valva pulmonara: separa ventriculul de trunchiul pulmonar, artera mare care transporta sange de la inima spre plamani. Imediat deasupra fiecarei cuspide a valvei, trunchiul pulmonar se dilata usor si formeaza sinusurile pulmonare, spatii umplute cu sange care impiedica lipirea cuspidelor de peretele arterial din spatele acestora, atunci cand se deschid.

Structura peretelui cardiac: peretele cardiac este alcatuit de la exterior spre interior din: epicard, miocard si endocard.

Epicardul reprezinta foita viscerala a pericardului seros si are ca scop impiedicarea aparitiei frecarii in timpul contractiilor ritmice ale inimii. Intre epicard si endocard se gaseste miocardul impreuna cu scheletul fibros si sistemul excito-conductor al inimii.

Miocardul prezinta un miocard contractil si un sistem excito-conductor. Miocardul contractil este reprezentat de fibre musculare miocardice atriale si ventriculare, cele atriale fiind situate profund si superficial, iar cele ventriculare sunt in spirala si in straturi profunde interventriculare.

Inervatia inimii: Inima prezinta inervatia simpatica si parasimpatica.

Inervatia parasimpatica este realizata prin intermediul ramurilor cardiace cervicale si toracale ale celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori se desprind din nervul vag, deasupra ganglionului inferior al vagului, iar nervii cardiaci inferiori se desprind din nervul laringeu recurent. Actiunea inervatiei parasimpatice este cardiomoderatoare: scade frecventa cardiaca si determina vasoconstrictia arterelor coronare.

Inervatia simpatica se realizeaza prin intermediul nervilor cardiac cervicali superiori, mijlocii si inferiori, alaturi de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac cervical superior isi are originea in ganglionul simpatico cervical superior. Nervul cardiac cervical mijlociu isi are originea in ganglionul cervical mijlociu iar nervul cardiac cervical inferior isi are originea in ganglionul stelat. Actiunea inervatiei simpatice este de a creste frecventa cardiaca si de a dilata vasele coronare.

Pulsoximetru

de

Pulsoximetru de deget ce masoara saturatia de oxigen si ritmul cardiac (pulsul).

Caracteristici:

Mic si usor, pentru folosirea acasa sau in calatorii.
Ecran color, usor de citit, cu 4 pozitii de vizualizare.
Potrivit pentru persoane cu: insuficienta cardiaca, boala pulmonara cronica obstructiva, astm bronsic.
Util pentru sportivi si la altitudini mari
Indicator de baterie descarcata
Inchidere automata.
Accesorii incluse: gentuta pentru agatat de curea si snur
Garantie 3 ani.
Inainte de utilizare, cititi cu atentie instructiunile din interior.

Dispozitiv medical clasa IIa.

VREAU SA CUMPAR

Tensiometru Electronic Omron – validat clinic

de
VREAU SA CUMPAR

Tensiometru Omron M3 Comfort este un tensiometru de brat, complet automat, care ofera acuratetea si fiabilitatea la care va asteptati de la tensiometrele Omron, fiind echipat cu o serie de indicatori de sanatate foarte utili.

Tensiometru Omron M3 Comfort este un tensiometru de brat, validat clinic prin protocol ESH si BHS (Societatea Europeana de Hipertensiune si Societatea Britanica de Hipertensiune)

Caracteristici:

– dispune de o manseta speciala care elimina masurarea incorecta a tensiunii arteriale datorita pozitiei gresite de amplasare a mansetei pe brat.
– manseta tensiometrului Omron M3 Comfort este prevazuta in interior cu un tub de masurare mai lung care cuprinde bratul si indiferent de pozitia de montare a mansetei pe brat, puteti fi sigur cu privire la acuratetea masurarii tensiunii arteriale.
– senzor de pozitionare pentru manseta iar culoarea rosie sau verde a acestui senzor va arata daca manseta este infasurata gresit sau corect pe brat.
– perioada de garantie pentru tensiometru Omron M3 Comfort este de 3 ani.

VREAU SA CUMPAR

Functii:

1. Indicator Pentru Hipertensiune
Tensiometru atentioneaza daca valorile tensionale masurate sunt peste valorile normale (140 / 90 mmHg).

2. Indicator LED Hipertensiune
Ledul se coloreaza in portocaliu daca valorile tensionale sunt crescute.

3. Ghidaj Pentru Manseta
Indica daca manseta este corect montata pe brat.

4. Manseta Comfort IntelliWrap Cuff
Tensiometru Omron M3 Comfort dispune de noua manseta IntelliWrap Cuff care se infasoara usor pe brat.

5. Functie de Memorare Pentru 2 Utilizatori
Tensiometrul permite utilizarea si memorarea valorilor tensionale pentru 2 utilizatori.

6. Functie de Stocare in Memorie
Memoreaza 60 de valori impreuna cu data efectuarii masuratorii, pentru fiecare din cei 2 utilizatori.

7. Senzor de Miscare
Atentioneaza daca v-ati miscat in timpul masurarii tensiunii arteriale.

8. Medie a 3 Masuratori
Tensiometrul calculeaza media a trei masuratori efectuate intr-un interval de 10 minute.

9. Senzor Pentru Ritm Neregulat
Afiseaza daca sunt tulburari de ritm cardiac in timpul masurarii tensiunii arteriale.

10. Validare Clinica
Tensiometru de brat Omron M3 Comfort este validat clinic prin Protocol International.

Dimensiuni manseta: 22 – 42 cm

VREAU SA CUMPAR

Palpitatiile

de

Palpitatiile sunt simptome subiective ce constau in senzatia de oprire, poticnire, falfaire, de scapare (rateuri). Este important de precizat modul de debut:

  • acut (bolnavul precizeaza exact momentul si conditiile aparitiei)
  • greu de precizat
  • caracterul paroxistic de scurta/lunga durata (cu inceput si sfarsit brusc)
  • caracterul permanent.

De asemenea este important de apreciat severitatea palpitatiilor. Astfel, pot fi fara semnificatie hemodinamica (doar senzatie de palpitatie, anxietate) sau semnificative hemodinamic, considerate severe(se insotesc de lipotimie, sincopa, angina– durere retrosternala, dispnee – respiratie dificila).

Diferentierea se face cu palpitatiile care nu sugereaza o afectiune cardiaca:

  • palpitatiile din hipoxia bolilor respiratorii cronice;
  • atunci cand diafragmul este ascensionat pacientul poate acuza palpitatii postprandiale (dupa masa) si anume sindromul gastro-cardiac;
  • la tinerii inalti se noteaza prezenta palpitatiilor de asemenea fara suferinta cardiaca organica(„cord in picatura”);
  • palpitatii pot simti si bolnavii cu sindrom hiperkinetic: hipertiroidism, anemie sau nevroze.

Sistemul electric al inimii

de

Cand corpul este in repaus, inima bate cu o viteza de aproximativ 70-80 batai pe minut. In peretii sai musculari, un sistem propriu de conducere asigura ritmul si vegheaza ca muschiul sa se contracte in mod constant.

Sistemul excitoconductor este alcatuit din celule miocardice cu proprietati specifice precum automatismul si conducerea impulsului. Celulele miocardului ce prezinta automatism se mai numesc celule miocardice tip P sau pacemaker. Automatismul reprezinta proprietatea inimii de a se autostimula. Scoasa din corp, inima continua sa bata. In lipsa influentelor extrinseci nervoase, vegetative si umorale, inima isi continua activitatea ritmica timp de ore sau zile, daca este irigata cu un lichid nutritiv special. Automatismul este generat in anumiti centri, care au in alcatuirea lor celule ce initiaza si conduc impulsurile. In mod normal, in inima exista trei centri de automatism cardiac:

– Nodulul sinoatrial (nodulul Keith-Flack): reprezinta o grupare de celule din peretele atriului drept. Fiecare contractie a celulelor nodulului sinoatrial genereaza un impuls electric, care este transmis celorlalte celule musculare din atriul drept si cel stang si apoi catre nodulul atrioventricular. La nivelul nodulului sinoatrial, frecventa descarcarilor este mai rapida, de 70-80 batai pe minut si din acest motiv, activitatea cardiaca este condusa de acest centru, inima batand in mod normal in ritm sinusal.

– Nodulul atrioventricular (nodulul Aschoff-Tawara,jonctiunea atrioventriculara):  reprezinta un grup de tesut nodal, de forma ovala si se afla situat in planseul atriului drept. Celulele nodulului atrioventricular vor initia propriile lor contractii si vor transmite impulsuri cu o cadenta mai mica daca nu sunt stimulate de nodulul sinoatrial. Impulsurile de la nodulul atrioventricular sunt transmise catre ventricule, prin sistemul de conducere a impulsurilor. La acest nivel, frecventa descarcarilor este de 40 potentiale pe minut. De aceea, acest centru nu se poate manifesta in mod normal, desi el functioneaza permanent si in paralel cu nodulul sinoatrial. Daca centrul sinusal este scos din functie, comanda inimii este preluata de nodulul atrioventricular, care imprima inimii ritmul nodal sau jonctional.

– Fasciculul His si reteaua Purkinje: aici, frecventa descarcarilor este de 25 impulsuri pe minut. Acest centru poate comanda inima numai in cazul intreruperii conducerii atrioventriculare, imprimand inimii ritmul idio-ventricular.

Ritmul functional al centrului de comanda poate fi modificat sub actiunea unor factori externi. Caldura sau stimularea sistemului nervos vegetativ simpatic accelereaza ritmul inimii-tahicardie, in timp ce racirea nodulului sinusal sau stimularea sistemului nervos vegetativ parasimpatic au efect contrar-brahicardie.

Excitabilitatea:  reprezinta proprietatea celulei musculare cardiace de a raspunde la un stimul printr-un potential de actiune propagat. Unele manifestari ale excitabilitatii (pragul de excitabilitate, legea ,,tot sau nimic’’) sunt comune cu ale altor celule excitabile. Inima prezinta particularitatea de a fi excitabila numai in faza de relaxare (diastola) si inexcitabila in faza de contractie (sistola). Aceasta reprezinta legea inexcitabilitatii periodice a inimii. In timpul sistolei, inima se afla in perioada refractara absoluta: oricat de puternic ar fi stimulul, el ramane fara efect. Aceasta particularitate a excitabilitatii miocardice prezinta o mare importanta pentru conservarea functiei de pompa ritmica. Stimulii cu frecventa mare nu pot tetaniza inima prin sumarea contractiilor. Explicatia starii refractare a inimii rezida din forma particulara a potentialului de actiune al fibrei miocardice.

Conductibilitatea:  reprezinta proprietatea miocardului de a propaga excitatia la toate fibrele sale. Viteza de conducere difera: este de 10 ori mai mare prin fasciculul His si reteaua Purkinje decat prin miocardul contractil atrial si ventricular.

Contractilitatea:  reprezinta proprietatea miocardului de a dezvolta tensiune intre capetele fibrelor sale. Astfel, in cavitatile inimii se genereaza presiune, iar ca urmare a scurtarii fibrelor miocardice, are loc expulzia sangelui. Geneza tensiunii si viteza de scurtare sunt manifestarile fundamentale ale contractilitatii. Forta de contractie este proportional cu grosimea peretilor inimii: mai redusa la atrii si mai puternica la ventricule, mai mare la ventriculul stang fata de ventriculul drept.

Dextrocardia

de

Dextrocardia. Inima este un organ muscular de formă conică sau piramidă triunghiulară (a fost comparată chiar şi cu o pară) cu vârful orientat în jos şi spre stânga. Ea este localizată la nivelul toracelui, sprijinându-se de diafragmă, în mediastinul mijlociu, o treime din aceasta fiind localizată la dreapta față de linia mediană și două treimi la stânga liniei mediene. Prezintă trei feţe: o faţă ȋn raport cu scheletul toracic, o față ȋn raport cu diafragmul și o față ȋn raport cu plămânii; trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior și o margine spre posterior;  o bază; un vârf. Vârful inimii corespunde vârfului ventriculului stâng și este orientat ȋn jos, ȋnainte și la stânga și poate fi identificat la nivelul spațiului V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară.

Foarte rar inima este situată partea dreaptă a sternului, din cauza unei anomalii congenitale (corelată de obicei şi cu alte inversiuni în aşezarea organelor interne) sau datorită unor afecţiuni (pulmonare, pleurale) care determină deplasarea inimii mai spre dreapta. Amplasarea inimii în partea dreaptă a sternului se numeşte dextrocardie şi, mai rar utilizaţi termenii de dextroversie, dextrorotaţie.  Când este asociată cu localizarea “în oglindă” (în partea opusă) a altor organe precum ficatul sau splina o situaţie de acest gen se numeşte „situs inversus”. Când numai inima este situată în dreapta, celelalte organe nu sunt afectate, atât doar că la aceste persoane plămânul drept este mai mic comparativ cu persoanele ce au inima îndreptată spre stânga la care plămânul stâng este fiziologic mai mic ca dimensiune.

La persoanele care prezintă dextrocardia în oglindă mai poate apărea sindromul « cililor imobili » sau Kartagener, ceea ce este specific pentru persoanele care se nasc cu această afecţiune ca diferenţiere de alte diskinezii ciliare fiind tocmai asocierea cu dextrocardia.

Cel mai adesea însă dextrocardia este asociată şi cu alte defecte ale inimii, precum : stenoză pulmonară sau atrezie, ventricul unic, defect septal ventricular, transpoziţia vaselor mari.

Un sindrom grav corelat dextrocardiei este heterotaxia, situaţie în care organele abdominale nu sunt situate la locul lor şi pot astfel prezenta disfuncţionalităţi. Splina poate fi plasată în partea stângă sau poate lipsi, fapt care poate pune (prin afectarea sistemului imunitar) viaţa persoanei respective în pericol. In rare cazuri, pot exista mai multe spline, de dimensiuni reduse, care însă nu funcţionează optim. Pot apărea, de asemenea, malformaţii ale vezicii biliare, probleme pulmonare, afecţiuni legate de o poziţionare defectuoasă a intestinelor.

Dacă inima nu prezintă modificări, dextrocardia nu manifestă simptome, persoana în cauză ducând o viaţă absolut normală şi o poate descoperi probabil întâmplător cu ocazia unei radiografii pulmonare sau al unui control cardiologic sau dacă este nevoit sa facă un RMN sau CT care să cuprindă zona toracelui.

Dintre simptomele ce pot apărea în dextrocardie, asociate şi cu alte defecte cardiace, amintim : piele cianozată sau palidă, respiraţie dificilă, infecţii pulmonare repetate, infecţii ale sinusurilor repetate, stări de oboseală, necreşterea în greutate (la copii).

O dextrocardie fără defecte cardiace şi alte probleme ale organelor nu necesită tratament. Dacă însă e asociată cu defecte cardiace şi/sau ale altor organe, vor fi indicate intervenţii chirurgicale. O dextrocardie ascociată cu sindromul Kartagener va necesita tratament pentru infecţiile sinusale/pulmonare repetate. O dextrocardie cu probleme ale splinei va necesita tratament pentru susţinerea imunităţii.

Dextrocardia poate fi transmisă genetic, de aceea dacă există un istoric familial în acest sens, se recomandă efectuarea unor controale mai amănunţite în cazul femeilor ce doresc să rămână însărcinate.

Anatomie Artere Coronare. Artera coronara stanga si dreapta.

de

Artera coronara stângă (ACS)

Artera coronara stanga incepe cu un ostium plasat la jumătatea sinusului coronar stâng, îndreptându-se către santul coronarian stâng, situat între trunchiul arterei pulmonare și urechiusa stânga. După acest scurt traiect, ea se împarte în două ramuri: artera descendentă anterioară (ADA) și artera circumflexă (ACx). Uneori poate fi împărțită în trei ramuri, în acest caz din trunchiul comun (TACS) isi are originea și un ram intermediar.

Artera descendenta anterioara – ADA

Artera descendentă anterioară este considerată cel mai important vas al inimii, care irigă majoritatea miocardului ventricular stâng. Coboară în santul interventricular anterior cu vena mare a inimii si ajunge la vârful inimii inimii și poate continua pe fața diafragmatică cu artera recurentă, care se ridică 1-2 cm în santul posterior interventricular. Ramurile arterei descendente anterioare sunt:

– ramurile septale anterioare care cad în palisadă din artera descendentă anterioară, vascularizeaza 2/3 din septul interventricular anterior, fasciculul lui His si ramurile sale (drept și stâng).

– Din artera recurentă pormesc ramuri septale pentru septul interventricular posterior, care vascularizează 1/3 din septul ventricular.

– Ramurile diagonale pot varia în număr și poziție. Ele irigă peretele anterior al ventriculului stâng și o parte a mușchiului papilar anterolateral.

– da ramuri ventriculare drepte puține. Există, de obicei, artera stângă a conului pulmonar (care împreună cu o ramură omonima din artera coronară dreaptă formează „inelul conului arterial pulmonar al lui Vieussens”).

Angiografic, artera descendentă anterioară se împarte în trei segmente: proximal de la ostium până la prima diagonală (când lipsește până la prima septala), al doilea – între prima și a doua diagonală și al treilea distal de a doua diagonală.

Artera circumflexă – ACx

Inconjoară inima prin segmentul stâng al santului coronarian, inițial acoperit de urechiusa stângă, și apoi merge cu sinusul venos în santul coronarian stâng. Se termină variabil, la stânga sau la dreapta în comparație cu crux cordis, de obicei după ce da două sau trei ramificații pentru peretele lateral al ventriculului stâng – artera marginală și ramurile posterolaterale pentru peretele posterior. Nu rar, coboară în santul posterior interventricular ca arteră descendentă posterioara, din care se formează ramificații septale care iriga 1/3 din septul ventricular. Iriga peretele posterior și lateral al ventriculului stâng și o parte din mușchiul papilar anterolateral, de asemenea, în 45% din cazuri da artera nodului sinusal. În mod inconstant, poate vasculariza și nodul atrioventricular.

Artera coronară dreaptă – ACD

Începe în regiunea mediană a sinusului coronarian drept printr-un ostium a cărui suprafață este plasată mai mult pe marginea valvei semilunare. Poziția ostiului poate fi variabilă, ca și numărul de orificii din sinus – două sau trei, reprezentând originea unei artere sau a arterei nodului sinoatrial. Artera coronariană dreaptă se angajează în santul coronar drept, situat inițial între urechiusa dreaptă și trunchiul arterei pulmonare, înconjoară marginea inimii și ajunge pe fata diafragmatica. În cazul dominantei drepte, intră în santul interventricular posterior și devine artera interventriculară posterioară care va da ramificații septale pentru treimea posterioara a septului ventricular.

Angiografic are trei segmente: proximal – de la ostium la primul genunchi al arterei; mediu – între primul si al doilea genunchi (care corespunde căii prin santul atrioventricular) și distal (până la crux cordis – definită drept bifurcația arterei coronare dreapte in artera interventriculara posterioara și sistemul posterolateral). Ramurile arterei coronare drepte sunt: artera nodului sinusal, artera nodului atrioventricular, artera conului arterei pulmonare care face anastomoza cu artera coronariana stanga si ramificatii pentru peretele liber al ventriculului drept.

Noțiunea de dominanță coronariana

Artera care furnizează sânge pentru fața inferioară a inimii se numește „dominantă” și este reprezentată de artera descendentă posterioară și sistemul posterior-lateral. Aceste vase sunt ramuri ale arterei coronare drepte (85% din cazuri) sau arterei circumflexe (8% din cazuri). Sistem coronarian echilibrat (7% din cazuri): artera descendentă posterioară este dată de artera coronară dreaptă și sistemul postero-lateral de către artera circumflexă.

Insuficienta venoasa cronica – cauze, simptome, complicatii, tratament

de

Valve venoase incontinente
Valve venoase incontinente

Insuficienta venoasa cronica este o afectiune cauzata de o disfunctie a sistemului venos superficial sau profund sau ambele. Disfunctia este data de incontinenta valvulelor venoase asociata sau nu cu o obstructie venoasa.

Varicele sunt o cauza a insuficientei venoase profunde si sunt caracterizate printr-o dilatare patologica a uneia sau mai multor vene superficiale. Varicele afecteaza 30-60% din populatia generala.

Factorii favorizanti sunt reprezentati de: varsta (prevalenta creste odata cu varsta), obezitatea, sarcina, efectul contraceptivelor si a tratamentului de substitutie hormonala este controversat, genetica. Intoarcerea sangelui venos este ajutata de continenta valvulelor venoase, de presiunea arterelor adiacente, de pompa musculara, apasarea boltei piciorului, presiunea negativa toracica data de respiratie. In cazul varicelor exista o incontinenta/distrugere a valvulelor cu stagnarea sangelui, dilatatie venoasa si ulterior tromboza cu agravarea incontinentei (se distrug valvulele). Local se va activa un proces inflamator.

Varicele, cel mai frecvent, sunt esentiale si afecteaza femeia. Varicele secundare apar postflebitic prin distrugerea sistemului valvular, pot fi congenitale (agenezie de vene profunde), pot fi de asemenea datorate unei compresii pelvine de tip tumoral.

Aspect varice
Aspect varice

Semne si simptome: jena (varicele sunt inestetice), senzatie de greutate, de apasare, de oboseala in ortostatism. Sindromul picioarelor nelinistite: furnicaturi la nivelul gambelor care determina pacientul sa le miste pentru ca acestea sa dispara. Mialgiile de efort pot apare in cadrul unei claudicatii venoase (fenomen destul de rar ce apare la cateva saptamani dupa o tromboza venoasa).

La examenul fizic vor fi inspectate varicele si anume dimensiunea, numarul, localizarea acestora. Local poate fi prezent un edem nespecific, dar care este corelat de obicei cu senzatie de picioare grele. Poate fi agravat de o insuficienta limfatica asociata. Evaluarea incontinentei valvulare se face prin tehnica Schwartz (transmiterea vibratiei de-a lungul unui traiect varicos), proba Trendelenburg (proba garoului – daca dupa strangerea garoului la trecerea din pozitie sezanda in ortostatism venele raman goale, iar la indepartatea garoului acestea se umplu atunci se poate trage concluzia ca valvulele sunt incontinente). Se vor palpa si pulsurile arteriale distale.

Examinarea varicelor se completeaza cu realizarea unei ecografii Doppler a membrelor inferioare (preoperator, prescleroza, daca este prezent un ulcer, confirmarea unei tromboze).

Complicatii

Flebita superficiala – durere, roseata la nivelul unui pachet venos indurat. Ecografia Doppler ca confirma localizarea superficiala, iar tratamentul va consta in administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene local sau oral si folosirea de comprese cu alcool.

Ruptura varicelor cu hemoragie – membrul respectiv va fi ridicat in sus si va fi aplicat un pansament compresiv.

Complicatii la nivelul pielii: eczema cu prurit (leziune rosiatica cu scuame care devine zemuinda la aplicarea de topice locale), dermita ocra (colorare bruna a pielii), atrofia alba Kilian (reflecta zone nevascularizate), varicozitati (dilatari ale plexului venos sub-papilar), hipodermita cronica (pielea gambei inferioare este indurata, indolora, mai ales perimaleolar si este datorata unei inflamatii prelungite a grasimii subtegumentare), ulcerul varicos (unic, mare, neted, de obicei localizat la maleola interna, nu doare).

Stripping Vena Safena
Stripping Vena Safena

Tratament insuficienta venoasa cronica – varice

Masuri generale: vor fi corectati factorii favorizanti (scadere in greutate, se evita un ortostatism prelungit, se evita contraceptivele), va fi reluat mersul pe jos, inainte de ridicarea din pat se va realiza contentia elastica (ciorap sau benzi), se va realiza vaccinul antitetanic.

Tratament medical: venotonice (putin eficiente, se administreaza in caz de senzatie de picioare grele, dureri si picioare nelinistite), benzi de contentie, crenoterapie (cure termale), varicele pot fi sclerozate cu agenti fizici sau cu laserul.

Tratament chirurgical: stripping de vena safena interna cu ligaturarea croselor safene si a perforantelor, anticoagulare preventiva preoperatorie.

Tromboza Venoasa Profunda – Cauze, Simptome si Factori de Risc

de

Tromboza venoasa profundaTromboza venoasa profunda reprezinta obstruarea unei vene profunde (de obicei de la nivelul membrului inferior) cu un tromb (cheag de sange).

Cauze de Tromboza Venoasa Profunda

Tromboza  venoasa profunda se datoreaza formarii trombului in sistemul venos.

Formarea unui astfel de cheag de sange este influentata de urmatorii factori favorizanti (factori de risc pentru tromboza venoasa profunda):

–           Aparitia unei leziuni parietale venoase ca o consecinţă a unor traumatisme externe, cateterizări, operaţii, anemii sau compresiuni;

–           Datorita unei staze venoase care apare de obicei după repausul prelungit în pat, postoperator sau posttraumatic, dar se întâlneşte şi în hipovolemie (deshidratare), meteorism, insuficienţa respiratorie, tulburări de ritm, sau la persoanele cu insuficienta venoasa cronica;

–          Hipercoagulabilitatea poate să apară în cazul unui şoc posttraumatic, în poliglobulie, deshidratare, in sarcina, dupa sarcina în sindrom nefrotic sau în cancere;

–          Terapiile hormonale de substitutie si anticonceptionalele pot revela stari de hipercoagulabilitate si pot astfel predispune la formarea unor trombi;

–          Dupa interventii chirurgicale cu risc sau interventii ortopedice care necesita apoi imobilizare prelungita, dupa interventii chirugicale ortopedice sau ginecologice pe micul bazin.

Simptome Tromboza Venoasa Profunda

Bolnavul cu tromboză venoasă profundă se prezintă la doctor nelinistit, agitat si acuză dureri spontane sub forma de tensiune sau crampe la nivelul gambelor. Febra apare fara o cauză evidentă (lipsa infecţiilor), creşte treptat la 38 de grade Celsius (semn Michaelis ) şi nu răspunde la antibiotic.

La examenul obiectiv medicul constata aspectul pielii, care este lucioasa, sub tensiune şi mai calda la membrul cu tromboză profundă decât la cel controlateral. Gamba este grea la ridicare. Daca apare împăstare profundă (la apasare) aceasta reprezintă semn de edem sub şi epifascial. Edemul este dur, nu lasă godeu şi se asociază cu dureri şi impotenţă funcţională.

Membrul inferior afectat are un diametru mai mare decât controlateralul, într-o prima etapă decelabil prin măsuratori, apoi şi vizibil. O diferenţă de diametru mai mare de 2 cm între membre măsurate la acelaşi nivel este sugestivă pentru tromboflebita.

În funcţie de vena afectată tromboza venoasa profunda poate fi: gambiera, popliteo-femurală (edemul se întinde până la genunchi), ilio-femurală (apare flegmatia alba dolens – edem alb al coapsei şi gambei), ilio-femurală foarte extinsă (obstruează toate venele de drenaj şi apare flegmatia cerulean dolens – în care edemul întins până la coapsa este albastru, voluminos şi se insoteşte de diminuarea pulsului femural cu ischemie musculară).

Tromboembolism Pulmonar – Embolia Pulmonara, Cauze, Simptome, Factori de Risc

de

tromboembolism pulmonar embolie pulmonaraTromboembolismul pulmonar reprezinta o patologie respiratorie grava, in care artere pulmonare sau ramuri mai mici ale acestora sunt obstruate de un embol (cheag de sange venit  din circulatie). In embolia pulmonara se sisteaza astfel aportul de sange al unui teritoriu pulmonar. In functie de intinderea teritoriului afectat si de marimea embolului, gravitatea unui tromboembolism pulmonar variaza de la infarct pulmonar la insuficienta respiratorie acuta, soc cardiogen, infarct al inimii drepte sau deces.

Cauze Tromboembolism Pulmonar

Cauza in embolia pulmonara este obstruarea arterei pulmoanare, sau a ramurilor sale de catre un embol. Acest embol poate fi de natura gazoasa, din colesterol, din lichid amniotic, de natura tumorala sau din material septic. Acestea insa sunt cauze rare de tromboembolism pulmonar. Cea mai frecventa cauza de embolie pulmonara este migrarea unui embol de natura trombotica (cheag de sange). Cel mai frecvent acesta provine din venele profunde ale membrului inferior sau al pelvisului, se mobilizeaza fragmente, care prin inima dreapta ajung in arterele pulmonare. De aici vine si asocierea dintre embolia pulmonara si tromboza venoasa profunda sub denumirea de tromboembolism venos.

Factori de Risc Tromboembolism Pulmonar

In cazurile de tromboembolism pulmonar, factorii de risc se suprapun peste cei ai trombozei venoase profunde. Acestia sunt in mare parte, factori care influenteaza formarea unui tromb in sistemul venos profund:

–          Fractura sau protezare de sold sau genunchi;

–          Interventie chirurgicala sau traumatism major;

–          Lezarea maduvei spinarii;

–          Catetere centrale , chimioterapie, cancere;

–          Insuficienta respiratorie sau cardiaca cronica;

–          AVC cu paralizie;

–          Consum de anticonceptionale, sarcina, perioada postpartum, antepartum;

–          Trombofilie;

–          Alte episoade de tromboembolism pulmonar (embolie pulmonara) in antecedente;

–          Repaus la pat mai mare de 3 zile;

–          Calatorii prelungite cu masina sau avionul;

–          Obezitatea;

–          Varsta avansata;

–          Varice, fumat.

Simptome Embolie Pulmonara si Semne Clinice de Tromboembolism Pulmonar

Cele mai frecvente simptome de tromboembolism pulmonar sunt în ordinea urmatoare: dispneea (probleme cu respiratia, senzatia lipsa de aer, de sete de aer), durere toracică (dureri in piept, frecvent in partea laterala a toracelui), durere toracică substernala (in capul pieptului), tuse, sincopa (lesin cu pierderea tranzitorie a constientei), hemoptizie (tuse cu sange in expectoratie). Cele mai frecvente semne clinice de tromboembolism pulmonar în ordinea prevalenţei sunt: tahipnee (≥ 20 respiratii/min) ( frecventa respiratorie crescuta in tromboembolism pulmonar), tahicardie (> 100/min) (frecventa cardiaca marita), semne de tromboza venoasa profunda, cianoză (coloratie violaceu-albastruie la nivelul fetei), febră (> 38,5° C).