Hipertensiunea arterială rămâne una dintre principalele cauze de boală cardiovasculară, accident vascular cerebral și insuficiență renală. În ultimii ani, ghidurile europene și americane de hipertensiune (ESC/ESH 2023, AHA 2024) au adus modificări importante privind diagnosticul, clasificarea și tratamentul.
Pentru pacient, acest lucru înseamnă o abordare mai personalizată, iar pentru medic – mai multă flexibilitate în atingerea valorilor-țintă.
1. Praguri tensionale: când spunem că o persoană are hipertensiune
Ghidurile europene mențin definiția clasică:
Hipertensiune arterială: valori ≥140/90 mmHg măsurate corect în cabinet.
Totuși, se recomandă tot mai mult confirmarea prin monitorizare ambulatorie (Holter TA) sau măsurători repetate la domiciliu, pentru a evita „hipertensiunea de halat alb”.
Ghidurile americane, în schimb, definesc hipertensiunea încă de la valori ≥130/80 mmHg, în special la pacienții cu risc cardiovascular crescut.
➡️ Concluzie: pentru România, rămâne valabil pragul de 140/90 mmHg, dar accentul se mută pe monitorizare precisă și evaluarea riscului global.
2. Țintele terapeutice: cât de mică trebuie să fie tensiunea?
Noile recomandări scot în evidență un principiu important:
„Cu cât tensiunea este controlată mai bine, cu atât scade riscul cardiovascular – dar fără a coborî prea mult.”
Ținte orientative:
Pacienți sub 70 ani: tensiune sistolică între 120–129 mmHg (dacă tolerată bine)
Peste 70 ani: între 130–139 mmHg Tensiune diastolică: 70–79 mmHg
Evitați scăderea sub 120/70 mmHg, mai ales la vârstnici – poate crește riscul de amețeli și căderi.
3. Tratament inițial: monoterapie sau combinație?
O schimbare majoră introdusă de ghidurile recente este recomandarea ca tratamentul să înceapă direct cu o combinație de două medicamente (de obicei, într-o singură pastilă).
Cele mai frecvente asocieri:
Inhibitor ECA / sartan + blocant de calciu (amlodipină, lercanidipină) Inhibitor ECA / sartan + diuretic tiazidic (indapamidă, hidroclorotiazidă)
➡️ Scopul: scădere mai rapidă a tensiunii, aderență crescută și risc mai mic de abandon al tratamentului.
4. Importanța modificărilor stilului de viață
Niciun ghid nu poate înlocui efectul unei vieți echilibrate asupra tensiunii arteriale.
Recomandările actuale sunt mai clare și mai aplicabile:
Reducerea sării sub 5 g/zi
Activitate fizică: cel puțin 150 minute/săptămână
Limitarea alcoolului (maxim 1 băutură/zi pentru femei, 2 pentru bărbați)
Controlul greutății și al somnului – apneea de somn e o cauză frecvent ignorată
5. Când tratăm hipertensiunea „de cabinet”?
Noile ghiduri atrag atenția asupra hipertensiunii mascate – valori normale la medic, dar crescute acasă.
Pentru acești pacienți, automonitorizarea tensiunii la domiciliu devine o parte esențială a diagnosticului și urmăririi tratamentului.
6. Personalizarea tratamentului
Abordarea modernă a hipertensiunii nu mai este „aceeași rețetă pentru toți”.
Ghidurile subliniază necesitatea adaptării terapiei în funcție de:
vârsta pacientului
prezența bolilor asociate (diabet, insuficiență renală, boală coronariană) răspunsul individual la tratament
toleranța la scăderea tensiunii
7. Rolul pacientului: de la pasiv la partener activ
O noutate în ghidurile recente este accentul pus pe educarea pacientului.
Pacientul trebuie să:
înțeleagă boala și riscurile
știe să-și măsoare tensiunea corect
noteze valorile într-un jurnal sau aplicație mobilă
recunoască semnele de alarmă (amețeli, dureri toracice, cefalee severă)
Concluzie
Noile ghiduri pentru tratamentul hipertensiunii arteriale pun accent pe diagnostic precis, tratament combinat precoce și monitorizare continuă.
Pentru pacient, acest lucru se traduce printr-un control mai bun al tensiunii și o scădere semnificativă a riscului de infarct, accident vascular sau insuficiență renală.
Controlul hipertensiunii nu înseamnă doar pastile – ci colaborare activă între medic și pacient.