Ce înseamnă hipertensiunea rezistentă?
Hipertensiunea arterială rezistentă (HTA rezistentă) se defineşte ca tensiunea arterială care rămâne peste valorile ţintă (≥140/90 mmHg), în ciuda utilizării concomitente a cel puţin trei medicamente antihipertensive din clase diferite, dintre care unul este obligatoriu un diuretic, administrate în doze optime.
Dacă tensiunea este controlată doar cu patru sau mai multe medicamente, vorbim despre hipertensiune controlată cu dificultate.
Este o formă frecvent subdiagnosticată, afectând aproximativ 10–15% dintre pacienţii hipertensivi. Identificarea corectă a cauzelor şi ajustarea tratamentului pot reduce semnificativ riscul de complicaţii cardiovasculare majore.
Cauzele hipertensiunii rezistente
Hipertensiunea aparent rezistentă poate avea cauze multiple, care trebuie analizate pas cu pas:
1. Cauze „false” (pseudo-rezistenţă)
Măsurare incorectă a tensiunii arteriale (manșetă prea mică, lipsa repausului, valori de cabinet)
Efectul „halatului alb” – tensiune crescută doar la consultul medical
Aderenţă scăzută la tratament – pacientul nu respectă medicaţia zilnic
Asocieri medicamentoase nepotrivite sau doze insuficiente
2. Cauze „adevărate” – hipertensiune rezistentă veritabilă
Aport excesiv de sare (peste 5 g/zi)
Obezitate și sindrom metabolic
Apnee obstructivă în somn
Insuficienţă renală cronică
Stenoză de arteră renală
Hiperaldosteronism primar (sindrom Conn)
Hipertiroidism, feocromocitom, sindrom Cushing
Consumul excesiv de alcool, antiinflamatoare nesteroidiene, decongestionante nazale, corticoizi
Investigaţii recomandate
Scopul investigaţiilor este să excludă cauzele secundare şi să evalueze afectarea organelor-ţintă (inimă, rinichi, creier, vase).
Etapele de diagnostic includ:
Confirmarea valorilor tensionale prin:
Monitorizare ambulatorie 24h (Holter TA)
Automonitorizare la domiciliu
Analize de laborator: Creatinină, uree, potasiu, sodiu Glicemie, profil lipidic Cortizol, aldosteron, renină (dacă se suspectează cauze endocrine)
Explorări imagistice: Ecografie renală, Doppler artere renale
ECG, ecocardiografie
Polisomnografie – dacă se suspectează apnee de somn
Opţiuni terapeutice
Tratamentul hipertensiunii rezistente trebuie individualizat, dar se bazează pe câteva principii-cheie:
1. Corectarea cauzelor reversibile
Reducerea aportului de sare și alcool
Scăderea în greutate
Tratarea apneei de somn (CPAP)
Oprirea medicamentelor care cresc tensiunea
2. Optimizarea terapiei medicamentoase
Asocierea corectă: inhibitor ECA/sartan + blocant de calciu + diuretic tiazidic/indapamidă
Adăugarea unui antialdosteronic (spironolactonă) în doze mici, dacă este tolerat
Înlocuirea diureticelor clasice cu clortalidonă sau indapamidă (eficacitate superioară)
Evaluarea necesităţii de beta-blocant, alfa-blocant sau vasodilatator direct
3. Măsuri suplimentare
Control strict al greutăţii şi al apneei de somn
Activitate fizică moderată, zilnică
Monitorizarea tensiunii la domiciliu cu jurnal dedicat
Noutăţi terapeutice
În ultimii ani, s-au dezvoltat terapii intervenţionale precum denervarea renală, procedură minim invazivă care vizează reducerea activităţii sistemului nervos simpatic renal.
Deşi rezultatele sunt promiţătoare, indicaţiile sunt încă limitate la cazuri atent selecţionate.
Concluzie
Hipertensiunea rezistentă necesită o abordare integrată: diagnostic corect, identificarea cauzelor reversibile, ajustarea tratamentului şi educarea pacientului.
Prin colaborarea dintre pacient şi cardiolog, majoritatea cazurilor pot fi controlate eficient, reducând semnificativ riscul de infarct miocardic, accident vascular cerebral şi insuficienţă renală.