Insuficiența cardiacă – cauze, simptome, tipuri și explicații pe înțelesul tuturor

Ce este insuficiența cardiacă

Insuficiența cardiacă reprezintă un sindrom clinic complex, caracterizat prin totalitatea semnelor și simptomelor apărute ca urmare a incapacității inimii de a-și îndeplini eficient funcția de pompă. Practic, inima nu mai reușește să asigure un debit sanguin adecvat necesităților organismului, fie în repaus, fie în condiții de efort. Această situație determină o oxigenare insuficientă a țesuturilor și o acumulare de sânge în anumite teritorii ale corpului, cu apariția manifestărilor clinice caracteristice.

Insuficiența cardiacă nu este, de regulă, o boală izolată, ci reprezintă stadiul final de evoluție al multor afecțiuni cardiovasculare sau sistemice netratate corespunzător sau evoluate în timp.

Tipuri de insuficiență cardiacă

Din punct de vedere clinic și fiziopatologic, insuficiența cardiacă poate fi clasificată în mai multe forme, fiecare având particularități de manifestare.

În funcție de ritmul de instalare, insuficiența cardiacă poate fi acută sau cronică. Forma acută apare brusc, uneori dramatic, sau ca o decompensare a unei insuficiențe cardiace cronice preexistente. Forma cronică evoluează lent, progresiv, cu perioade de stabilitate și episoade de agravare.

În funcție de cavitatea cardiacă predominant afectată, se descrie insuficiența cardiacă stângă, dreaptă sau globală. Insuficiența cardiacă stângă apare atunci când ventriculul stâng nu mai poate pompa eficient sângele în circulația sistemică, în timp ce insuficiența cardiacă dreaptă este determinată de afectarea ventriculului drept și de acumularea sângelui în circulația venoasă. Insuficiența cardiacă globală apare atunci când sunt afectate ambele părți ale inimii.

O altă clasificare importantă este cea funcțională, în insuficiență cardiacă sistolică și diastolică. Insuficiența cardiacă sistolică este caracterizată prin scăderea capacității de contracție a ventriculului stâng, iar insuficiența cardiacă diastolică apare atunci când ventriculul nu se poate relaxa și umple corespunzător cu sânge.

Cauzele insuficienței cardiace

Insuficiența cardiacă apare, cel mai frecvent, ca o consecință a altor boli cardiovasculare sau sistemice aflate în stadii avansate.

Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente cauze. Valorile crescute ale tensiunii suprasolicită inima pe termen lung, ducând la hipertrofie și, ulterior, la slăbirea funcției de pompă. La fel, stenozele valvulare, precum stenoza aortică sau stenoza mitrală, cresc presiunea împotriva căreia inima trebuie să pompeze sângele.

Suprasolicitarea de volum este întâlnită în insuficiențele valvulare, cum sunt insuficiența mitrală sau insuficiența aortică, dar și în șunturile intracardiace congenitale sau în fistulele arteriovenoase, inclusiv cele utilizate în dializă.

Există și afecțiuni care afectează direct mușchiul inimii, reducând capacitatea de contracție. Printre acestea se numără ischemia miocardică, cu formele sale de la angina pectorală până la infarctul miocardic, cardiomiopatiile, miocarditele, bolile neuromusculare, bolile endocrine severe precum disfuncțiile tiroidiene, bolile infiltrative ca hemocromatoza sau expunerea la toxice cardiace, cum sunt alcoolul, antraciclinele sau cobaltul.

În anumite situații, insuficiența cardiacă apare din cauza afectării umplerii inimii, așa cum se întâmplă în pericardita constrictivă, tamponada cardiacă, tumorile cardiace sau în tahiaritmiile severe și persistente.

Simptomele insuficienței cardiace

Cel mai frecvent simptom al insuficienței cardiace este dispneea, adică senzația de lipsă de aer sau dificultate în respirație. Aceasta apare inițial la efort și progresează treptat, putând fi prezentă și în repaus în formele avansate.

Dispneea este determinată de creșterea presiunii sângelui în venele pulmonare, ca urmare a scăderii capacității de pompare a inimii. Sângele stagnează în circulația pulmonară și poate extravaza în țesutul pulmonar, îngreunând respirația.

Un simptom caracteristic este ortopneea, adică accentuarea dificultății respiratorii în poziția culcat, motiv pentru care pacienții preferă să doarmă cu trunchiul ridicat. De asemenea, pot apărea episoade de dispnee paroxistică nocturnă, cu debut brusc în timpul nopții, uneori însoțite de tuse.

Tusea persistentă, agravată în poziția întins sau la efort, poate fi însoțită de hemoptizie, cauzată de ruperea unor mici vase bronșice suprasolicitate.

Scăderea debitului cardiac determină apariția oboselii marcate, a slăbiciunii musculare, amețelilor și, în unele cazuri, a sincopelor. Palpitațiile sunt frecvente, mai ales atunci când insuficiența cardiacă este asociată cu tulburări de ritm.

Semnele insuficienței cardiace drepte și globale

În insuficiența cardiacă dreaptă și în formele globale, predomină semnele de congestie venoasă sistemică. Pacienții pot acuza dureri sau senzație de presiune în zona ficatului, balonare abdominală, lipsa poftei de mâncare și scădere în greutate.

Edemele periferice sunt un semn tipic, apărând inițial la nivelul gleznelor și gambelor, cu senzație de greutate și urme persistente la apăsare. Pe măsură ce boala progresează, retenția de apă se accentuează și pot apărea edeme la nivelul peretelui abdominal, scrotului sau în regiunea sacrală, mai ales la pacienții imobilizați la pat.

Aceste manifestări sunt consecința stazei venoase, determinată de incapacitatea inimii de a primi și pompa eficient sângele care se întoarce din periferie.

De ce este important diagnosticul precoce

Insuficiența cardiacă este o afecțiune cronică, progresivă, care poate avea un impact major asupra calității vieții și prognosticului pacientului. Diagnosticarea precoce și tratarea corectă a bolilor care o determină pot încetini evoluția și pot reduce semnificativ riscul de complicații severe.

Recunoașterea simptomelor timpurii și prezentarea la medicul cardiolog sunt esențiale pentru stabilirea unui plan terapeutic adecvat și pentru monitorizarea evoluției bolii.

Știați că?

Insuficiența cardiacă afectează milioane de persoane la nivel mondial și reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de spitalizare la pacienții peste 65 de ani.

Întrebări frecvente

Insuficiența cardiacă se vindecă?

Nu se vindecă complet, dar poate fi ținută sub control prin tratament corect și modificarea stilului de viață.

Este insuficiența cardiacă o boală gravă?

Da, este o afecțiune serioasă, dar diagnosticată și tratată la timp, evoluția poate fi mult îmbunătățită.

ABONARE GRATUITĂ

Medic Primar Cardiolog

Un comentariu la „Insuficiența cardiacă – cauze, simptome, tipuri și explicații pe înțelesul tuturor”

  1. De la varsta de sase ani am fost diagnosticat cu bradicardie. .de un an am probleme cu respiratia cred ca e astm .. am varice uriase la gamba picior si imi amortesc mainile si picioaarele..asear am intrat pt cinci ore in coma alcolica ..ma simt rau am fost adus aks de la spital.am facut exces de ceai de urzica acuma doi ani ..oare de acolo am varicele .va rog sa ma ajutati cu niste informati.am 23 ani si scad in greutate .manc foarte sarat si prajit

    Răspunde

Puneti o intrebare

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.