Introducere
Glandele paratiroide, mici formațiuni situate în spatele tiroidei, joacă un rol crucial în reglarea metabolismului calciului prin intermediul hormonului paratiroidian (PTH). Dezechilibrele paratiroidiene, precum hiperparatiroidismul (primar sau secundar) și hipoparatiroidismul, pot avea efecte semnificative asupra sistemului cardiovascular. În acest articol vom explora relația dintre paratiroidă și inimă, impactul disfuncțiilor, metodele de investigare și recomandările pentru management.
1. Corelații între paratiroidă și inimă
Hormonul paratiroidian influențează:
• Metabolismul calciului și fosforului, esențial pentru funcționarea miocardului, contracția musculară și transmiterea impulsurilor nervoase.
• Funcția vasculară, prin reglarea tonusului vaselor și influențarea proceselor de calcificare vasculară.
Disfuncțiile paratiroidiene duc la perturbări ale echilibrului calciului și fosforului, afectând astfel structura și funcția cardiovasculară.
2. Implicații clinice ale disfuncțiilor paratiroidiene asupra inimii
Hiperparatiroidismul
Hiperparatiroidismul, caracterizat prin secreția excesivă de PTH, poate fi:
• Primar: cauzat de adenom paratiroidian, hiperplazie sau rar carcinom.
• Secundar: răspuns compensator la hipocalcemie cronică (de exemplu, în insuficiența renală cronică).
Efecte asupra inimii:
1. Hipercalcemie:
• Aritmii cardiace, cum ar fi scurtarea intervalului QT pe ECG.
• Disfuncție ventriculară.
2. Calcificare vasculară:
• Creșterea rigidității arteriale și a riscului de hipertensiune arterială.
• Creșterea riscului de boli cardiovasculare (infarct miocardic, accident vascular cerebral).
3. Hipertrofie ventriculară stângă: asociată cu hipertensiunea arterială și stresul metabolic.
Hipoparatiroidismul
Hipoparatiroidismul, caracterizat prin secreție insuficientă de PTH, conduce la hipocalcemie.
Efecte asupra inimii:
1. Hipocalcemie:
• Prolongarea intervalului QT pe ECG, ceea ce poate duce la aritmii ventriculare severe, inclusiv torsada vârfurilor.
• Contractilitate miocardică redusă și insuficiență cardiacă.
2. Spasm coronarian: hipocalcemia severă poate induce vasoconstricție coronariană și ischemie.
3. Calcificări miocardice și valvulare: mai ales în cazurile cronice, netratate.
3. Disfuncții și mecanisme patofiziologice
1. Calcificarea vasculară:
• Hiperparatiroidismul crește nivelul fosfatului seric și promovează depunerile de calciu în vasele de sânge și în valvele cardiace.
• Calcificările pot compromite funcția valvei aortice sau mitrale.
2. Hipocalcemia cronică:
• Interferează cu contracția musculară, inclusiv cu miocardul.
• Prelungirea conducerii electrice în inimă (interval QT prelungit).
3. Hipertensiunea arterială:
• Este frecventă în hiperparatiroidismul primar din cauza rigidității arteriale.
4. Investigații necesare
Pentru a evalua impactul disfuncțiilor paratiroidiene asupra inimii, se recomandă:
Teste de laborator:
• Calciu seric total și ionizat: pentru identificarea hipercalcemiei sau hipocalcemiei.
• Fosfat seric: de obicei scăzut în hiperparatiroidism și crescut în hipoparatiroidism.
• PTH seric: esențial pentru diagnosticarea disfuncțiilor paratiroidiene.
• Vitamina D: pentru a evalua metabolismul osos și reglarea calciului.
• Markerii ososi: fosfataza alcalină, pentru a evalua activitatea metabolică osoasă.
Investigații imagistice și cardiace:
• Electrocardiograma (ECG):
• Detectarea modificărilor intervalului QT.
• Identificarea aritmiilor.
• Ecocardiografia:
• Evaluarea funcției ventriculare și identificarea calcificărilor valvulare.
• CT sau RMN cardiace:
• Detectarea calcificărilor coronariene sau vasculare.
• Scintigrafie paratiroidiană: pentru localizarea adenoamelor în hiperparatiroidismul primar.
5. Recomandări pentru management
Hiperparatiroidism
1. Tratament chirurgical:
• Paratiroidectomia este tratamentul de bază pentru hiperparatiroidismul primar simptomatic.
2. Terapie medicamentoasă:
• Bifosfonați: pentru reducerea resorbției osoase și a hipercalcemiei.
• Calcimimetice (ex. cinacalcet): pentru pacienții cu hiperparatiroidism secundar.
3. Managementul cardiovascular:
• Controlul hipertensiunii arteriale și al altor factori de risc.
• Monitorizarea calcificărilor vasculare.
Hipoparatiroidism
1. Terapie de substituție:
• Calciu oral și vitamina D activă (calcitriol).
• Administrarea PTH recombinat, în cazuri severe sau refractare.
2. Managementul aritmiilor:
• Corecția hipocalcemiei acute pentru prevenirea aritmiilor ventriculare.
3. Monitorizare pe termen lung:
• Niveluri serice de calciu și fosfor.
• Evaluarea funcției renale și cardiace.
6. Concluzii
Disfuncțiile paratiroidiene influențează profund sănătatea cardiovasculară, iar diagnosticarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe. Managementul eficient necesită o colaborare între endocrinolog și cardiolog, cu urmărire regulată a pacientului pentru ajustarea tratamentului și monitorizarea complicațiilor.
Pentru pacienții cu afecțiuni paratiroidiene, prevenția și monitorizarea constantă sunt cheia unui prognostic favorabil!